Amenințările lui Rădoi de dinainte de meci n-au fost doar vorbe în vânt! Căpitanul și-a asumat responsabilitatea pentru declarația „CFR-ul e doar un lider de conjunctură” și a intrat pe teren încă din primul minut ca să-și probeze cuvintele. Mirel a dat uitării problemele de la genunchi și a reintrat pe gazon! Pentru prima dată după mult timp, tribunele de pe Ghencea au avut iară bucuria să-l vadă pe numărul 6 conducându-și din nou echipa pe teren în uralele unui stadion întreg, care l-a răsplătit pentru dăruirea sa scandându-i numele. Coșmarul, început pe 22 august la acel amical România – Turcia, operația, RMN-urile repetate la nesfârșit, lacrimile de frustrare în singurătatea camerei de spital de la Bologna, nimic n-a mai contat. Totul a rămas în urmă în seara asta, pentru că atunci când echipa are nevoie de tine, n-ai cum să o abandonezi. Iar meciul cu CFR era mai important pentru orgoliul și demnitatea Stelei mai mult poate decât unul cu Dinamo sau Rapid. Și un derby nu e derby fără căpitan, așa cum Steaua de azi nu e Steaua fără Mirel Rădoi. 6 luni au trecut de când Mirel Rădoi a evoluat ultima oară într-un meci oficial al Stelei 5 accidentări foarte grave și două operații complicate a suferit căpitanul în doar trei ani și jumătate
SMS-uri de la suporteri Clujul e capitala fotbalului românesc, să fie clar! Steaua bate tot până la finalul campionatului și ia titlul. Bravo nea Gigi, ai făcut echipă, suntem alături de tine! Ungurii n-au nicio șansă în seara asta! Steaua e cea mai tare echipă din lume! Zapata, Rădoi, Dayro Moreno, Dică. Credeți că CFR-ul poate să facă față unor astfel de jucători? Clujul e deja capitala fotbalului românesc. Steaua, Dinamo și Rapid sunt deja istorie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER